Relieful şi vegetaţia

Relieful
Relieful comunei Şieu-Măgheruş cuprinde dealurile ce se integrează într-o serie de culmi lungi, îndeosebi culmea Brăteni-Ţigău, a cărei unitate catenară e spintecată numai la nord de valea Dipşei. Pe valea Şieului, culmile dealurilor de pe malul drept sunt mai înalte şi totodată mai abrupte decât cele de pe malul stâng, acestea fiind mai ondulate, iar în unele porţiuni chiar fragmentate de torenţii care coboară pe pantele lor.
În dreptul satului Sărăţel, dealurile se apropie foarte mult şi valea Şieului şi-a croit un curs prin acest culoar îngust. Culmile cele mai evidenţiate sunt: Dealul Cetăţii, Dealul Gropii, Dealul Sărăţel şi Dealul Lesa, iar altitudinea nu depăşeşte 650 metri. Versanţii şi interfluviile ocupă distanţe destul de extinse, elementul de relief specific dealurilor din această regiune reprezentându-l terasele, a căror număr este de 6 pe raza comunei Şieu-Măgheruş.
 
Majoritatea formaţiunilor geologice ale reliefului regiunii noastre este destul de slab cimentată, fapt ce atrage după sine prezentarea proceselor de versant şi eroziune a solurilor.
Atât pe păşuni, cât şi în zonele de teren arabil, eroziunea cuprinde suprafeţe mari. În adâncime, eroziunea este mai accentuată în perioadele când se topeşte zăpada sau în perioadele când sunt ploi torenţiale. Aşa este, de exemplu, în zona versanţilor vestici şi dealurilor Bistriţei şi Cetate, unde eroziunea torenţială şi areală a dus la formarea unui glacis, la contactul dealurilor cu lunca. În aval de Sărăţel, defrişându-se pădurea pe culmea Şieului, se observă mari alunecări.

Geologia terenului

Asupra acestei regiuni, literatura geologică e săracă. Asupra zonelor vecine, în special a câmpurilor gazeifere din vestul ei, au fost publicate mai multe studii, care au dus la unele concluzii şi la care s-au adăugat unele rezultate mai noi asupra regiunii. În mod sumar, găsim date geologice asupra mio-pliocenului din partea de nord-est a Transilvaniei şi regiunile învecinate la autorii: Fr. Herbich (1878), S. Fischer (1887), A. Koch (1909), I.p. Voiteşti (1934-1935), D. Turtureanu (1955). De remarcat este faptul că numai I. Al. Maxim, în 1967 şi I. Chintăoan, în 1969, 1970, 1971, 1972, 1974 s-au oprit mai mult asupra regiunii cercetate. Ambii cercetători au separat în această regiune depozite ce aparţin Tortonianului, Sarmaţianului şi Cuaternarului.
Deschiderile naturale de pe teritoriul comunei Şieu-Măgheruş sunt destul de numeroase şi au permis observarea succesiunii de formaţiuni geologice care intră în alcătuirea acestei zone.
Se întâlnesc aici numai roci sedimentare ce au vârste şi litologii diferite, formând un edificiu complex. Formaţiunea cea mai veche care apare la suprafaţă este „Tortonianul". La Valea Măgheruşului şi Sărăţel, depozitele tortoniene formează partea centrală a unei cute anticlinale de tipul diapir, ce se orientează spre nord-vest şi sud-est şi în al cărei ax, sarea apare la suprafaţă. Diapirismul sării a afectat toate straturile străbătute, astfel că, sedimentele mai noi din flancurile masivului de sare sunt date în lături şi înclinate în afară cu circa 30°- 40°.

 

La Sărăţel, sarea masivă apare la suprafaţă, pusă în evidenţă pe malul stâng al râului Şieu, nu departe de podul de lemn ce traversează râul spre Domneşti. Masivul de sare de la Sărăţel se situează la aproximativ 12 kilometri sud-vest de oraşul Bistriţa, în zona de confluenţă a râurilor Bistriţa Ardelenească, Budac, Şieu şi formează latura nordică a masivelor diapire transilvane în est. Aici, apariţia sării e ca un sâmbure, nucleu plastic într-o cută anticlinală de tipul diapir, ce afectează toate sedimentele miocene străbătute. Diapirismul de sare este dirijat în lungul cursului râului Şieu şi prezintă forma unui oval alungit, care, cu capătul sud-estic pătrunde în muchia terasată a dealului Făgetului şi cu cel nord-vestic ascuns sub sedimentele aluvionare ale Bistriţei Ardelene, până în apropiere de Sărata. Masivul de sare este acoperit de depozite tinere cuaternare, iar apa Şieului îl retează, scoţând la zi sarea masivă în amonte de podul de lemn. Sarea apare şi în albia Şieului, în apropierea confluenţei cu valea Budacului, unde apa curge pe sare, acoperită periodic de aluviuni fine. Sarea este prezentă sub depozitele de luncă ale râurilor: Bistriţa Ardelenească, Budac, Şieu şi este semnalată de apariţia a numeroase terenuri cu inflorescenţe saline, plante de sărătură; eflorescenţele saline apar foarte bine în apropierea podului de lemn de la marginea şoselei Sărăţel - Domneşti şi în aval de acest loc, aiproximativ 300 de metri, pe malul stâng al Şieului. Aici găsim o baltă cu apă sărată şi cu nămol sărat, numită de cei din împrejurimi „La mol". De asemenea şi aici se fac prezente plantele de sărătură. În prezent aici s-a făcut loc de agrement, cumpărându-se teren de la mai mulţi cetăţeni, locul fiind îngrădit; noul proprietar dispune de 3 hectare de teren, fiind amenajate şi căsuţe pentru cazare (duminică 24 august 2008, era venită lume şi din alte judeţe, amenajând corturi, pentru „a face zilnic baie", apa fiind benefică pentru sănătate). Această propunere a fost făcută încă din 1964 de către cercetătorii Pavel Gălan şi I. Chintăoan, dar autorităţile judeţene nu au dat importanţă acestei propuneri.

 

Sarea acestui diapir a fost sigur exploatată în trecut, fapt atestat de un monument epigrafic (altar votiv) din gresie dură, ce a fost identificat în apropierea Şieului şi a Budacului. Acest „altar votiv" se găseşte în interesantul lapidariu al Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi se presupune că acest monument ar data de la mijlocul sau începutul secolului II d. Hr. Inscripţia de pe altar vorbeşte despre existenţa unui sclav de încredere ce a fost împuternicit de un bogătaş mare de la salină (la Sărăţel fiind castru roman, peste cetatea dacică s-a suprapus cea romană). Acest sclav se numea Atticus şi lucra în administraţie, la exploatarea salinelor.
Iată că în această zonă, apariţia documentului epigrafic este strâns legată de exploatările de sare şi apă sărată (saramură, slatină) din perioada romană din Dacia.
Cetăţenii comunei Şieu-Măgheruş relatează că în 1944-1945 s-a exploatat „sare" din satul Sărăţel şi au mai săpat câteva fântâni pentru apă, dar au dat de „saramură" zisă „slatină", fiind folosită şi de către satele vecine. Cu vremea, s-a renunţat la exploatarea sării masive şi din fântâni, acestea fiind părăsite şi prăbuşite. În locul „La mol" cura externă, nămolul sărat şi apa sărată devin din ce în ce mai căutate.

 

De asemenea, întâlnim fântâni cu apă sărată (slatini) sau nămol sărat şi pe Valea Măgheruşului. Pe harta Valea Măgheruşului găsim cartate câteva puncte puse în evidenţă, deşi numărul lor e mare, datorită „sâmburelui, filonului de sare" care vine de la Sărăţel şi străbate păşunea Dealul Gropii, Valea Măgheruşului, până în „slatini" la Podireiul Chintelnicului (în Soci), ca să traverseze până peste deal în Caila (unde sunt amenajate fântâni).
Atât în Valea Măgheruşului cât şi în Sărăţel, flancul stâng al anticlinalului diapir, se întâlnesc sedimente de tortonian superioare, fiind prezentate prin marne, gresii, argile, nisipuri, în straturi cu mare înclinare înspre exteriorul anticlinalului. Pe malul stâng al pârâului Valea Măgheruşului, la ieşirea din satul cu acelaşi nume, apar marno-argilele, aparţinând „Tortonianului", în punctul numit „Cărămizi".
În satul Sărăţel, în partea estică, cu multă uşurinţă se identifică două aflorimente în care se observă aceleaşi succesiuni - argile, marne, cu intercalaţii subţiri de gresii şi nisipuri de vârstă tortoniană superioară. Aceeaşi înclinare mare a straturilor se vede foarte bine în deschiderile situate în versantul nordic al Dealului Cetăţii, lângă drumul ce duce la Domneşti. Aici se vede ascensiunea sării la suprafaţă.

 

Sedimentele tortonianului de pe raza comunei Şieu-Măgheruş, ce apar la suprafaţă, sunt lipsite de macrofaună, iar microfauna este foarte săracă. De aceea, litologia lor, precum şi faptul că se găsesc deasupra sării şi sub depozite sarmaţiene, permite atribuirea lor Tortonianului superior. Peste complexul de straturi tortonian superioare şi în continuitatea de sedimentare, se dezvoltă depozitele marno-nisipoase ale Sarmaţianului, afectate şi ele de tectonica sării. Prin două orizonturi se face prezent Sarmaţianul, un orizont inferior predominant marnos şi un orizont superior nisipos, atribuite jumătăţii inferioare a Sarmaţianului. La Crainimăt, în malul drept al văii Şieului, orizontul inferior, predominant marnos al Sarmaţianului, se pune foarte bine în evidenţă. Primul afloriment se găseşte în apropiere de gara Sărăţel, unde coteşte râul Şieu, apropiindu-se de Drumul Naţional nr. 17, iar al doilea, la marginea sudică a satului Crainimăt, fiind lângă fosta moară de apă a lui Deşter (aproape de sub Dâmbul Ţiganilor).

 

Deschiderile acestea naturale constituie fruntea terasei a III a Şieului. Începând de la bază, acestea sunt constituite dintr-un nivel de tuf vulcanic, cu o grosime de cca. 50 cm, echivalent al tufului de Ghiriş, din baza Sarmaţianului, al Bazinului Transilvaniei, urmând apoi o succesiune de argile marnoase, marne cenuşii gălbui micacee, gresii în straturi subţiri şi nisipoase şi cu cât ne depărtăm pe verticală, pe baza Sarmaţianului, intercalaţiile nisipoase sunt mai numeroase şi mai groase.

 

Şi aici, în aceste sedimente, se constată că microfauna lipseşte, dar depozitele respective aparţin Sarmaţianului inferior. Straturile au o înclinare de 30° şi permit afirmaţia că aceste formaţiuni sunt afectate de tectonica sării şi se află în flancul stâng al aceluiaşi anticlinal diapir, fiind orientat spre nord-vest şi sud-vest, în al cărui ax apare sarea la suprafaţă.
Privind figura 2, unde vedem deschiderile la marginea estică a satului Şieu-Măgheruş, în punctul „La Cărămizi" , sunt puse in evidenţă foarte bine sedimentele orizontului inferior, pe malul stâng al pârâului Valea Măgheruşului, pe malul pârâului Valea Ţiganilor (Arcalia), în punctul „la cărămidărie" şi în nord de Crainimăt, la Ristici sau la sud-vest de satul Sărăţel.

 

De asemenea remarcăm faptul că succesiunea depozitelor este aceeaşi, cu un nivel de tuf vulcanic de bază, peste care s-au dispus argilele marnoase cenuşii negricioase, marne cenuşii gălbui micacee, cu intercalaţii de gresii şi nisipuri.

Orizontul superior predominant nisipos al Sarmaţianului inferior apare la zi în depozitele situate la sud de Arcalia,, pe dealul Lesa, la sud-vest de Sărăţel şi la vest de Arcalia. În aceste puncte se găsesc straturi groase de nisipuri gălbui cu intercalaţii subţiri de marne şi gresii.
În pachetele de nisipuri se găsesc foarte des concreţiuni gresoase ce au mărimi şi forme diferite.
Pachetul gros de conglomerate ale stivei sedimentelor sarmaţiene în cadrul comunei este alcătuit predominant din elemente cristaline şi sedimentare. Perimetrele localităţilor comunei Şieu-Măgheruş au aceste conglomerate ce formează culmile dealurilor.
Formaţiunile geologice care apar pe teritoriul comunei se reflectă pregnant în relief; apar formaţiuni salifere (chiar ale sării masive) şi sunt specifice acestor locuri. Argilele şi marno-argilele tortonian superioare şi sarmaţian inferioare dau un relief predispus alunecărilor de teren (de exemplu la Sărăţel), iar nisipurile de la partea superioară a sarmaţianului inferior creează condiţii pentru formarea râpelor (de exemplu la Arcalia, Valea Măgheruşului).
Pe raza comunei noastre, eroziunea solului este foarte favorizată de formaţiunile geologice ce intră în alcătuirea reliefului. Cea mai tânără formaţiune care apare la suprafaţă pe raza comunei Şieu-Măgheruş aparţine ca vârstă Cuaternarului.

 

 

Vegetaţia

Zona cercetată este situată, în cea mai mare parte, în zona foioaselor. În zona de vegetaţie a pădurilor de foioase sunt pădurile de gorun (stejar), putând aminti Quercus petraea, Quercus policarpa, pe alocuri in amestec cu alte specii de foioase (cu frunze căzătoare) în proporţie însemnată (alun, tei, carpen, plop) pe dealuri şi podişuri.
În zona de silvostepă (amestec de iarbă şi arbori) vegetaţia este reprezentată de petice rare de păduri şi şleauri de deal, în care predomină Quercus robur (stejarul comun din pădurea Hederişului).
În zona de vegetaţie a pădurilor de foioase, vegetaţia ierboasă este constituită din pajişti mezofile în ale căror compoziţie floristică apar: Agrostis tenuis, Festuca rubra, Festuca pratensis, Trifolium pratensis, trifolium repens, Lotus carniculata etc.. Pe păşune la Măgheruş şi Valea Măgheruşului predomină Poa pratensis şi Festuca sulcata, pe care animalele nu le prea mănâncă, fiind sărace în substanţe nutritive, iar cei din Valea Măgheruşului la spun „fâşcă" (evitând a fi păscute atât de oi, cât şi de vite şi cabaline, nefiind hrănitoare).
Prin urmare, în zona noastră de silvostepă sunt caracteristice pajiştile unde la plantele amintite mai sus, adăugăm şi Brisa media.
Pe versanţii cu o expoziţie însorită, apar pajişti cu asociaţii xerofite de stepă: Festuca sulcata, Medicaza falcata etc.. Pe versanţii cu expoziţie sudică, sud-vestică, găsim asociaţii alcătuite din puţine plante, atât în ceea ce priveşte numărul speciilor, cât şi numărul de indivizi. Pe pantele cu expoziţie nordică, în locul pădurilor distruse prin tăieri clandestine (furt) sau tăieri neraţionale, s-au instalat asociaţii mezofile şi xeromezofile, care în urma păşunatului neraţional se află în diferite stadii de degradare. Locurile bine păzite au putut fi salvate de tăierile făcute la întâmplare sau sustragerii din fondul silvic. Ca un lucru pozitiv, se poate evidenţia faptul că la Arcalia, în imediata apropiere a Parcului Dendrologic, s-a păstrat pădurea seculară de fag pe o suprafaţă de 20 ha.

 

Pădurile sunt situate pe raza comunei Şieu-Măgheruş la o altitudine absolută cuprinsă între 560 şi 650 m. Pe fondul forestier al comunei se întâlneşte stejarul pe toate versantele dealurilor, făgete şi mai mult amestec, iar din 1975, s-au plantat molizi, în cărbuniş, pe Valea Măgheruşului, care în prezent sunt sustraşi de mulţi oameni certaţi cu legea, comiţând infracţiuni silvice, folosindu-i la construcţii civile.
Demn este de remarcat că, la Şcoala Generală Şieu-Măgheruş, începând din anul 1964 şi până în anul 1978, a existat un lot special dat de primăria comunei în „Răcine", care era însămânţat cu seminţe de salcâm, anual, pe parcele, iar puieţii erau plantaţi pe versanţii abrupţi, lucrările fiind conduse de pădurarul comunal Ciaca Gheorghe. La ora actuală, poalele versantului Hederiş s-au năpădit de salcâmi, terenurile de fânaţe pierzându-şi calitatea datorită răspândirii noilor lăstari de salcâm. Acţiunea de procurare a seminţei de salcâmi, semănatul, îngrijirea puieţilor şi plantarea lor se făcea prin acţiuni ale elevilor din şcoală.
Pădurea din Fundoaia - de stejar - are o vârstă cuprinsă între 85-100 de ani, (unele exemplare cu un diametru de 85 cm), confirmată de organele de specialitate ale Ocolului Silvic Bistriţa, cu ocazia punerii în posesie a „parcelelor de pădure", retrocedate după revoluţia din 1989.
Analizând „Tabelul nominal" cu P.V.P.P. - pădure pentru titularizare de către Primăria comunei Şieu-Măgheruş şi trecute în „TITLU DE PROPRIETATE" desprindem:
1) Satul Şieu-Măgheruş dispune de 49,13 ha pădure;
2) Satul Valea Măgheruşului dispune de 17,16 ha pădure.
Suprafeţele semnalate mai sus, puse în drept de proprietate, au fost tăiate şi distruse (prin furt), că aproape nu se mai cunosc limitele de parcele. Lipsite de pază şi prin abuz, fondul silvic a fost nemilos distrus. Conform „Legii Lupu", urmează să se retrocedeze celelalte suprafeţe de pădure, fapt amânat de la o zi la alta, deşi parcelarea s-a făcut pe familii cu patru ani în urmă.

 

 

Fauna

În cuprinsul comunei, fauna cea mai bogată şi mai variată este cea a pădurilor. Viaţa animală din păduri începe cu solul şi frunzişul mort de pe el şi se termină cu ramurile cele mai de sus ale arborilor. Până în prezent s-au făcut numeroase studii asupra insectelor. Prof. Radu, Dragoş Hecub şi Zachie Matic au studiat viermii inelaţi, dar lucrările lor despre comuna noastră nu au fost publicate până în prezent. Începând din anul 1970, s-au făcut observaţii în mod continuu până în 1980, efectuându-se inelări la păsări, la peste 40 de specii, din care 15 specii erau păsări călătoare. Acest studiu a fost făcut de Korody Gall. În această activitate au fost antrenaţi şi elevii din Arcalia şi Şieu-Măgheruş, care au amenajat diferite tipuri de căsuţe, populându-se astfel pădurile şi livezile din împrejurimi.
Menţionăm că d-l Korody făcea inelările şi toate observaţiile în aşa fel încât elevii să devină prieteni ai naturii şi arăta felul în care se face acest lucru, în Parcul Dendrologic Arcalia şi în păduri.
Fauna mare actuală este bine reprezentată, caracterizându-se prin specii de primă importanţă faunistică şi cinegetică. Dintre animalele care se găsesc în număr mare, enumerăm: iepurele (Lapus europaeus), veveriţa (Sciurum vulgaris), care se vânează doar accidental. S-au semnalat şi 14 exemplare de cerb (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), fiind inventariate peste 700 de exemplare (dăunează livezilor tinere, consumându-le mugurii), acesta din urmă fiind răspândit pe tot arealul comunei.
În ultimii ani, datorită faptului că fondul nr. 23 al comunei noastre s-a îmbogăţit substanţial în exemplare de mistreţ , fiind inventariate peste 400 de capete, aceştia devin un inconvenient pentru cetăţenii comunei, deoarece toamna atacă frecvent lanurile de porumb şi tarlalele cu cartofi, în mod special în Valea Măgheruşului şi Şieu-Măgheruş, unde Hederişul şi dealul Gropii îi găzduiesc.
În anul 1970, pădurea Hederişului şi Groapa Leopii au fost populate, prin grija Ocolului Silvic Bistriţa, cu două ursoaice (Ursus arctos) care erau gestante. Aceste exemplare au fost observate şi ocrotite de lucrătorii silvici în mod special, dar în primăvara anului 1971 viaţa acestor ursoaice a început să fie stânjenită de către braconieri.

 

Din cauza lucrărilor efectuate la amenajarea barajului de la Colibiţa, multe animale şi păsări din Munţii Bârgăului au migrat în pădurile noastre, datorită zgomotului produs de construirea drumurilor forestiere, a barajului şi condiţiilor climaterice nefavorabile. De 15 ani, s-au semnalat mai multe exemplare de cerb lopătar şi ieruncă, pentru prima dată în „Pădurea Bisericii".
Evoluţia efectivelor de vânat există datorită A.J.U.P.S.- ului - asociaţie direct implicată în gospodărirea fondului de vânătoare al comunei.
Pentru reglarea echilibrului biologic, vânătorii asigură:
- ocrotirea vânatului prin pază, prin reducerea dăunătorilor, aplicarea măsurilor de apărare a sănătăţii vânatului;
- hrană pentru perioada de iarnă (frunzare, bărării);
- impunerea unor norme generale de practicare a vânatului.
În pădurile de foioase şi pe lângă casele oamenilor este frecvent întâlnit ariciul. În pădurile noastre amenajate de către elevi şi în special în Parcul Dendrologic Arcalia au fost amenajate peste 300 de căsuţe pentru păsări şi păsărele, care încântă cu trilurile lor urechea celui ce străbate potecile acestor locuri. Dintre păsările cu interes vânătoresc, amintim: potârnichea (Perdix perdix), prepeliţa (Conturnix conturnix), raţa cârâitoare (Anas querquendula), care rămân uneori şi peste iarnă la noi, precum şi raţa mică (Anas erecea). În dealul Bungurului şi livada intensivă de sub Hederiş găsim foarte multe exemplare de ierunca (Tetrastes benosia) - i se mai spune şi găinuşa de alun.

 

Solurile

Zona cercetată se caracterizează printr-o mare diversitate de soluri, aceasta fiind rezultatul interacţiunii şi interdependenţei factorilor naturali, la care se adaugă şi acţiunea modificatoare a omului.
Datorită reliefului destul de frământat, sub intervenţia apei freatice, a rocilor impermeabile, atât solurile brune, cât şi cernoziomurile levigate suferă procese care modifică profilul solului ca: eroziune suprafaţă, colmatări, carbonatări secundare, preudagleizări, lacoviştiri, gleizări etc..
Pe coamele delaurilor s-au separat soluri subţiri (asemănătoare branciugurilor), formate din pietrişuri andezitice (de exemplu pe dealul de nord, la confluenţa Bistriţei cu Şieul) sau litosoluri pe gresii şi marne, „cu exces de umiditate apar soluri negre de fâneţe umede" (B. Ciocârdel, 1950).
Începând cu terasa a II-a a Şieului, datorită culturilor, s-a dezvoltat cernoziomul levigat, acesta trecând treptat la sol brun de pădure podzolită pe dealurile de pe malul drept al Şieului. Aceste soluri s-au dezvoltat sub vegetaţia de foioase din această parte.
„Pământul şi apa sunt două nestemate ale Terrei prin care Pământul este cea mai de preţ bogăţie, unde înfloreşte şi rodeşte munca omului, iar apa este un aliat de nădejde al omului, unde apa domolită dă rezultatele cerute de omenire" (M. Mireşan, 1984).