Istoricul localităţii

Comuna primitivă

Existenţa teraselor consemnate la aşezarea geografică a comunei Şieu-Măgheruş a favorizat din plin ridicarea celor trei „cetăţi" , de la Şieu-Măgheruş, Sărăţel şi Arcalia, acestea fiind un scut în calea năvălitorilor.
Din descoperirile arheologice reiese existenţa aşezărilor omeneşti pe teritoriul comunei Şieu-Măgheruş, din perioada neolitică, găsindu-se urme şi din epocile următoare neoliticului: epoca bronzului, epoca fierului etc..
La Şieu-Măgheruş, pe dealul Hederiş, se ridică un promontoriu înalt, cunoscut sub numele de Cetate (Iuliu Marţian). În părţile locului se mai cunoaşte şi sub numele de Cetatea Sfântului Ladislau (I. Kadar, p. 26). Pe vârful dealului, la o înălţime (altitudine(de 580 m, se află incinta unei cetăţi de pământ, de formă ovală, puţin alungită în partea de vest.
De jur împrejurul platoului se observă foarte bine urmele unui şanţ precedat de un val de pământ, ambele păstrate pe aproape întreg traseul. În partea de vest a şanţului, acesta este dublat pe o porţiune relativ scurtă. Platoul are lungimea este-vest de 90 m, iar lăţimea sud-nord de 30 m, închizând o suprafaţă de 0,30 ha. Pantele platoului sunt abrupte, cu excepţia celei de vest, care coboară printr-o şa în prelungire, pe coama căreia se conturează vizibil drumul de acces în cetate, în direcţia şanţului dublat.

Menţionăm că s-a mai observat un al treilea şanţ, dar mai slab conturat.
Suprafaţa platoului nu este perfect plană, ci ondulată, având o înclinare apreciabilă spre est. De asemenea, se observă urmele unor gropi mari, care provin de la săpăturile făcute de către căutătorii de comori. Pe latura a V-a a platoului şi în interior, în imediata apropiere a şanţului principal, se observă o ridicătură de pământ relativ înaltă, probabil urmele unui turn de apărare care a fost situat în direcţia drumului de intrare în cetate. Platoul are în acest punct cea mai mare altitudine. Nu s-au putut identifica urmele zidului.
Suprafaţa platoului este acoperită cu un strat de humus, gros de aproximativ 15-20 cm. La baza acestui strat de pământ s-au găsit numeroase fragmente de ceramică primitivă, lucrată cu mâna, de tip Wietemberg şi din epoca fierului, din pastă dură, amestecată cu nisip şi piatră pisată. Sunt caracteristice fragmentele cu baza dreaptă şi uneori răsfrântă în exterior, iar în alte cazuri cu baza şi brâul sub ea, crestate. Au apărut câteva fragmente de vase-borcan, cu proeminenţe şi lucrate dintr-o pastă mai fină (K. Horedt). Două fragmente ne atrag atenţia: unul dintr-un vas mare cu „butonicirculari", dar adânciţi în interior şi cu obişnuitul brâu alveolar, iar altul ornamentat în brăduleţ. Ambele fragmente par să trădeze unele caracteristici ale ceramicii dacice, fapt ce se confirmă şi prin apariţia unui singur fragment de vas lucrat cu roata, dar foarte corodat.
În apropierea presupusului turn de apărare, făcându-se un sondaj de suprafaţă, la aproximativ 30-40 cm, au fost găsite mai multe fragmente de vase feudale târzii, aparţinând probabil sec. al XIV-lea.
Tot cu această ocazie s-au descoperit două vârfuri de suliţă din fier şi probabil fragmentul unei coarde de arbaletă şi cuie de fier.
Materialul descoperit în cetatea Hederiş, cât şi prezenţa unor fortificaţii de pământ confirmă existenţa unei cetăţi ce a funcţionat foarte probabil în epoca feudală (sec. al XIV-lea).
Prezenţa ceramicii de tip Wietemberg, cât şi cea din prima şi probabil a doua epocă a fierului sunt probleme de studiu pentru alte cercetări la această cetate.
În apropierea cetăţii Hederiş, tot în acea perioadă, la Şieu-Măgheruş s-au descoperit, la o distanţă de 1 km, în apropiere de şoseaua ce duce la Crainimăt, spre Bistriţa (spre sud), fragmente de vase aparţinând mai multor perioade, între care semnalăm epoca bronzului - cultura Wietemberg. Aceste fragmente sunt interesante, dar interesante sunt şi cele din epoca hallstatiană. Nu sunt excluse nici fragmentele unor vase cenuşii, lucrate la roată, alcătuite dintr-o pastă fină, dar bine arsă, prin care admirăm forma unui fund de vas ce aparţine epocii a doua a fierului.
Printre eşantioanele de ceramică s-a găsit şi o jumătate dintr-o rotiţă de lut ars, fără a i se putea identifica întrebuinţarea.(D. Popescu, 115)
Fragmentele multiple de ceramică răspândite pe această terasă, la Şieu-Măgheruş, atestă existenţa unei mari aşezări primitive cu o dezvoltare accentuată în epoca hallstatiană, fără să excludem faza târzie a bronzului şi probabil a doua epocă a fierului.
Prin urmare, teritoriul satului Şieu-Măgheruş a fost locuit neîntrerupt din perioada neolitică şi până în prezent, evidenţiindu-se prin „harta punctelor arheologice" identificate pe teritoriul comunei Şieu-Măgheruş.
Studiind legenda hărţii, vedem că în acest spaţiu geografic s-au desfăşurat evenimente istorice din cele mai vechi timpuri, fiind consemnate: „s-au găsit urme de viaţă omenească din orânduirea comunei primitive" (Şt. Dănilă, 1976), prin ceramica descoperită şi obiectele de uz gospodăresc, din orânduirea sclavagistă, cele trei cetăţi amintite mai sus (din raza comunei), din perioada de trecere la feudalism, unele lăsate de popoarele migratoare (slavi, pecenegi, cumani).
Ceramica descoperită în neolitic, epoca bronzului, hallstatiană, dacică, romană, feudală şi feudală târzie demonstrează existenţa societăţii omeneşti în diferite perioade ale istoriei.

Ceramica este un preţios indiciu despre existenţa societăţii omeneşti pe acest teritoriu. S-au găsit eşantioane de ceramică executată cu mâna sau cu roate, de formă, culoare şi mărime diferită în diferite locuri ale comunei, mai ales cu ocazia desfundărilor de teren pentru plantaţii de pomi fructiferi sau la formarea teraselor pe curbele de nivel.
Încrustaţiile pe ceramică sunt de formă şi mărime variată, unele având elemente asemănătoare în diferite locuri ale comunei, ceea ce ne determină să credem că în ceramică există o unitate, ce circula în acest areal.
Din descoperirile izolate cât şi din săpăturile arheologice efectuate, s-a desprins că în acest ţinut, încă din cele mai vechi timpuri, populaţia s-a ocupat cu vânătoarea, păstoritul, agricultura, caracteristice tuturor aşezărilor omeneşti din ţara noastră.
Din epoca bronzului şi epoca fierului a fost găsită „o mare varietate de unelte agricole (pluguri, topoare etc.), la cetatea Sărăţel, Arcalia, Viile Tecii, Galaţii Bistriţei" (G. Moldovan, 1980), la care se adaugă vase, obiecte de podoabă, fapt ce atestă cunoaşterea modalităţilor de prelucrare pe scară largă, un deosibit gust pentru util şi frumos, caracteristică epocii lui Burebista.

 

Perioada sclavagistă

Perfecţionarea uneltelor a contribuit la obţinerea unui plus de produse, formându-se clasele bogate şi sărace, ceea ce a dus la descompunerea comunei primitive.
Descoperirile arheologice sistematice sau întâmplătoare constituie preţioase izvoare nescrise ca: unelte, vase, morminte sau izvoare scrise: inscripţii pe pietre (Altarul votiv Atticus de la Sărăţel), ce atestă existenţa daco-romană pe acest teritoriu (mina de sare şi castrul roman).
Vasul de lut cu toarta proeminentă de „buton", găsit pe Ştiubeiul Chintelnicului, arată că face parte din vasele de ţinut provizii, cu o capacitate de 100 litri. Acesta a fost scos la suprafaţă în urma desfundării pe terasa a IV-a a comunei, teren ce se pregătea pentru o cultură de pomi fructiferi (livadă superintensivă).
Aici s-a descoperit şi existenţa unei ceramici ce aparţinea culturii „nona" şi Wittemberg, pe teritoriul comunei noastre, la sfârşitul epocii bronzului, pe la 1200 î.e.n.

În perioada 1964 -1980, învăţătorul M. Mireşan, în drumeţiile făcute în orizontul local, a achiziţionat numeroase eşantioane de ceramică (cioburi), pe care le-a predat Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, acestea prezentând caracteristici diferite, având în alcătuirea lor nisip, pietriş mărunţit, mai grosiere, de culoare roşie sau neagră, cu puncte, crestături sau diferite ornamente. Locurile de achiziţie au fost terasele semnalate anterior (pe prunduri la Arcalia, pe Hederiş, livada pomicolă etc.).
Analizând caracteristicile esenţiale şi neesenţiale ale ceramicii, se concluzionează că granulele de nisip şi piatră pisată au dat rezistenţă mai mare vasului, mai ales la foc, iar culoarea roşie a depins de cuptorul de ardere, unele crestături putând fi semne ale olarilor ce le-au executat.
La Arcalia s-a descoperit ceramică dacică lucrată cu mâna, de culoare roşie şi neagră, dar şi ceramică lucrată la roată.
La Sărăţel s-a găsit ceramică neagră împodobită cu caneluri, din prima vârstă a fierului, epoca hallstatiană, făcându-se comparaţii cu cea găsită în toată comuna.
Deci, ceramica descoperită în multe locuri de pe teritoriul comunei noastre este un element definitoriu pentru a identifica existenţa populaţiei în antichitate, pe aceste meleaguri.
Beneficiem în istoricul comunei noastre, aşa cum am mai arătat, de cele trei cetăţi dacice (Şieu-Măgheruş, Sărăţel, Arcalia), ridicate pentru refugiu, apărare şi dovedim continuitatea românilor pe aceste meleaguri. Aceste cetăţi au fost cercetate de istorici, arheologi de seamă, de-a lungul anilor, alocând etape pentru studii şi cercetări.
Ne-am bucurat nespus de mult de prezenţa şi expunerile istoricului Hadrian Daicoviciu, care în mijlocul elevilor a redat cu multă minuţiozitate un crâmpei din perioada antichităţii, cu ocazia cercetarilor efectuate la cetatea din Sărăţel, în perioada 1959-1968, cetatea fiind situată la o altitudine de 631 m. Astfel, el spunea: „....aici au fost găsite mai multe valuri de pământ, şanţuri şi ziduri" (piatră autohtonă din râul nostru, peste care s-a suprapus piatră cioplită dreptunghiulară, cioplită de romani, făcând comparaţie, prin desen, pe tablă, între această cetate şi felul cum se prezintă cetatea de pe Hederiş, unde nu s-a găsit piatră, doar valuri de pământ. Locul cetăţii şi „soliditatea construcţiei" s-a impus pentru romani de a o cuceri, formând „Castrul roman Sărăţel", adăugându-se încrucişarea de drumuri şi „mina de sare".

Această cetate dacică a devenit un punct de apărare romană" într-o poziţie strategică excepţională, „într-un cuvânt o poziţie parcă anume creată pentru a fi ocupată de o cetate"(Hadrian Daioviciu, 1968). Această cetate fortificată „a fost cucerită şi distrusă de oştile lui Traian probabil numai în anul 106 e.n. „(H. Daicoviciu, 1968, p. 7). Vechea cetate halstatiană şi dacică s-a transformat astfel ... „ într-un bastion al provinciei întemeiate de Traian".
În satul Şieu-Măgheruş, pe dealul Hederiş (numit de localnici Hegheriş, Hegeriş), s-au efectuat săpături sistematice începând cu anul 1959, apoi în 3 - 5 mai 1960, sub supravegherea directorului Muzeului Judeţean Bistriţa, d-l Ştefan Dănilă, întocmind şi schiţa de plan a „cetăţii". Primăvara, se pot vedea şi azi urmele de drum în serpentine, ce pleacă de la stanislav prin pădure (în nord) până la cetate, urme ale valului de pământ şi şanţului cu apă, fortificaţii ce înconjoară micul platou (est-vest - 50 m şi lăţime de 30 m). Intrarea în cetate este situată în vest, fapt confirmat şi azi de drumul de acces ce străbate culmea versantului Hederiş, ce la rândul lui comunică cu Ştiubeiul şi Lazurile Chintelnicului, aşezări vechi antice, de unde se retrăgeau, în caz de primejdie pe Hederiş. Izvorul puternic de apă, situat aproape de „fagul secular", asigura apa potabilă prin spatele cetăţii. Din schiţa desluşim şi „turnul" de observare şi apărare. Locuinţele descoperite pe platou, la înălţimea de 580 m, ne confirmă şi mai mult existenţa dacică pe acest teritoriu.
Aşezarea dacică a cetăţii a necesitat un efort deosebit pentru amenajare, duşmanul străbătând apoi cu greu până la valul şi şanţul de apărare. Schiţa prezintă sugestiv fortificaţia în partea de est, având profilate mari pachete de conglomerate, ce sunt mai greu de escaladat, formând aspectul unor „chei", spre Valea Măgheruşului.
Cetăţenii satului observă, în primăvara anului 1965, pe versantul nordic al Hederişului - care a fost defrişat, lemnul fiind folosit ca şi combustibil - conturul serpentinelor până la cetate.
Descoperirile arheologice ne furnizează materiale pentru cunoaşterea celor mai vechi tipuri de vehicule cu roţi cunoscute pe teritoriul ţării noastre încă din epoca bronzului. Roţile cu spiţe au apărut la sfârşitul epocii bronzului mijlociu, deci tehnica s-a perfecţionat folosind tracţiunea animală .„Roata cu spiţe halstatiană", descoperită pe valea Şieului, la Arcalia, atestă vechimea vehiculelor uşoare şi a carelor de luptă pe acest teritoriu (N. Dunăre, 1971).
Hotarul satului Şieu-Măgheruş a fost împânzit de trupele romane, care au dat lupte înverşunate în războiul dintre daci şi romani, la fortificaţia de la Sărăţel. În acest război „distrugând fortificaţia de pe cetate, nu a dispărut populaţia autohtonă" (H. Daicoviciu, 1968), populaţia fiind recrutată în trupele romane din Dacia. Prin urmare, aici la Sărăţel (s-a simţit şi în Şieu-Măgheruş), găsim un fel de graniţă, pe hotarul nordic al Daciei Romane, mai precis al Daciei Porolissensis.
Populaţia din acest teritoriu al comunei a simţit din plin, din punct de vedere politic şi economic, marea putere, teritoriul fiind transformat în provincie romană.
De asemeni, mai târziu, pe întreg teritoriul comunei s-au simţit „valurile de cotropire" ale popoarelor migratoare. Aceste popoare rătăceau dintr-un loc în altul pentru a găsi hrană, bogăţii şi păşuni pentru animale, fapt confirmat în lucrarea „Szalnok-Dobokavarmegye, Monographiaja IV", de İozsef Kadàr. El vorbeşte despre existenţa unui mormânt (movilă) a unei căpetenii, căzute în lupta dintre pecenegi şi unguri, din 1068, dată pe Groapa Luchi (azi i se spune Groapa Leopii).
Luptele cu pecenegii s-au desfăşurat în jurul cetăţii Chiraleşului, „în punctele fortificate de la Şirioara, Feleac, Arcalia, Şieu-Măgheruş, Crainimăt, Sărăţel"(Studii şi cercetări etnografice, 1977).

 

Perioada feudală

Perioada dintre secolul al V-lea şi până la jumătatea secolului al XIV-lea este caracterizată prin diferenţieri în sânul obştilor săteşti şi prin formarea treptată a domeniilor feudale.
În a doua jumătate a secolului al XI-lea, se slăbeşte presiunea pecenegă şi statul feudal maghiar începe cucerirea treptată a Transilvaniei, cu bogăţiile şi pământul ei roditor.
Luptele cu pecenegii, cei mai mari duşmani ai ungurilor, ce au avut loc în timpul regelui Ladislau cel Sfânt (1077 - 1095), s-au făcut simţite şi pe teritoriul comunei noastre. Conducerea luptei a avut-o Osul sau Oslu, care fusese slujitorul lui Gyula. „Lupta de pe muntele (în realitate deal) numit de localnici Chiraleş (Kyreieleys), care a fost foarte grea, cu multe pierderi de oameni, a fost victorioasă pentru regele Solomon şi fiii săi, iar bucuria biruinţei a fost mare în întreaga ţară" (Şt. Pascu, 1977)
Răpirea bucăţilor de pământ şi a libertăţii ţăranului a fost făcută de către nobili, prefăcându-i pe aceştia în şerbi sau iobagi, devenind săraci într-un anumit interval de timp.
Extinderea stăpânirii feudale maghiare în Transilvania afectează şi satul Chintelnic, care este înglobat în cadrul unei mari moşii, apoi vândut sau donat altor feudali maghiari, unde „cu vremea nobilii unguri au cotropit cele mai bune pământuri ale ţăranilor români, pe mulţi i-au făcut iobagi". (Documentele Române, 1951-1952)
Astfel, în secolul al XII-lea, găsim satul Chintelnic în Comitatul Dăbâca (comitatul fiind o instituţie mai modestă decât voievodatul, fiindcă Ungaria nu s-a putut impune asupra cnezatelor şi voievodatelor locale).
Am întocmit harta comunei Şieu-Măgheruş (cu satele aparţinătoare) unde, „atestarea documentară" confirmă cum satele au fost donate de către rege unor familii feudale; de asemenea este prezentată viaţa iobagilor din aceste sate. (Documentele Române, 1951-1952, p. 69-70)
În secolul al XII-lea au fost aduşi secuii şi saşii de către regii maghiari, pentru a-şi întări stăpânirea şi pentru apărarea graniţelor provinciei.

 

Perioada capitalistă

a) Anii perioadei capitaliste
Perioada 1821 - 1914 nu se remarcă în documentele de arhivă ale judeţului Bistriţa-Năsăud, din perioada respectivă existând foarte puţine informaţii cu privire la comuna noastră.
Locuitorii comunei se bucură de „Legea privitoare la desfiinţarea iobăgiei în principatul Transilvaniei". După cum se arată în numărul 3 din 3 iunie 1848, al Gazetei: „Din iunie (6 iunie st.v.) ...iobăgia se şterge, piară şi numele şi suvenirea (amintirea ei), de trei ori să piară acel blestem de robie păgânească înfierătoare de oameni".
În monografia lui Togany Karoly şi Dr. Rethy Lazlo (Szolnok Dobokavarmegye Monographiya, 1904, vol. VI), aflăm despre revolta maselor ţărăneşti din toamna anului revoluţionar 1848, iar preoţii comunei noastre, fiind patrioţi, l-au ascuns pe SZENT Andras Fejervari şi băiatul său, iar preotul luteran i-a ascuns „săptămâni întregi în păduri, unde au băut roua de pe frunze în lipsă de apă".
Populaţia satului Şieu-Măgheruş, având şi rudenii apropiate în Chintelnic, se alătură la revolta acestor săteni împotriva nobililor şi mai ales împotriva preotului Elek Volyi, care este alungat din localitate. Acest preot a publicat o serie de articole cu caracter reacţionar la adresa românilor din Chintelnic, în publicaţia clujeană „Koloszvari Lapok" (File de Cluj) şi a luat parte la adunarea de la Lutiţia şi la tabăra militară, fiind apoi urmărit de săteni şi nevoit să se ascundă la Bistriţa.
În 1849, când Urban Riczko a condus o ciocnire serioasă la Sărăţel, în 18 februarie, unde acesta a fost rănit, mai mulţi au fost prinşi, iar armata lui Riczko risipită s-a îndreptat spre satul Şieu-Măgheruş, unde husarii (cavaleria), aflată sub conducerea generalului Psanalissin, a înfrânt pe Urban Riczko.
Atunci, locuitorii satului Şieu-Măgheruş şi Arcalia au atacat cu furci şi pari şi au fost aduşi în faţa lui Urban. Mai multe aflăm din relatarea dată mai pe larg, referitor la tulburările din acea perioadă: „era aceeaşi caleaşcă ce trecea spre Bistriţa, în mijlocul coloanei militare. De data aceasta avea acoperişul deschis, iar cei doi ofiţeri discutau aprins. Poate tocmai despre lupta ce o purtaseră împotriva lui Urban la Măgheruş. Dar o pierduseră în aceeaşi zi, iar sângerosul colonel, reprezentant al nobilimii din care se recruta toată ofiţerimea armatei străine, fusese ucis de grăniceri. Se întorceau acum la restul trupelor de pe văile Şieului şi Mureşului" (T. Tanco, 1973)
Familia Szentgerliczey, mari moşieri, în urma devastării făcute de ţăranii localnici şi a măsurilor luate de autorităţile bistriţene din 1848-1849, au fost siliţi să-şi lucreze singuri pământul.
Deşi revoluţia de la 1848 în Transilvania a fost înfrântă, a adus îmbunătăţiri pentru toţi locuitorii Transilvania, în consecinţă şi pentru locuitorii comunei noastre. Astfel, au devenit liberi, au dobândit pământ, iar relaţiile dintre ţărani şi nobili s-au schimbat, introducându-se „arenda".
În 1897 are loc împroprietărirea parţială a ţăranilor, locuitorii satului Şieu-Măgheruş şi din Valea Măgheruşului primind pământ în tarlaua „Lab" din Şieu-Măgheruş.

 

Făcând parte din Imperiul Austro-Ungar, românii din Transilvania au trebuit să participe la Primul Război Mondial, împotriva intereselor naţionale şi economice. Din satul Şieu-Măgheruş şi Valea Măgheruşului au fost trimişi de către Imperiul Austro-Ungar tineri şi oameni mai în vârstă la campaniile de muncă pe frontul din Rusia, pe cel din Sîrbia, ca apoi ei să cadă jertfă pe câmpul de lupta.
Participarea locuitorilor comunei la Primul Război Mondial a trezit dorinţa de libertate; revenind din război, ei luptă pentru acest ideal.
Jertfa lor nu a fost zadarnică, sfârşitul războiului aducând după sine prăbuşirea acestui imperiu - închisoare a popoarelor - netezind după sine calea spre măreţul act al Unirii de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia.

 În lupta de la Mărăşeşti din 1917, au participat mai mulţi locuitori ai satului şi comunei, printre care Cosma Vasile (cumnatul lui Zăgrean Vasile a lui Login) şi Naprău Vasile, care cu preţul vieţii, au ţinut piept soldaţilor germani pentru a nu înainta pe aliniamentul stabilit.

De asemenea, îl amintim pe Zăgrean Vasile, care în lupta de pe frontul de la Tirol a rămas infirm (fără un ochi şi invalid de câteva degete de la o mână).
Pentru a ilustra cât mai bine pierderile de vieţi omeneşti din satul nostru şi Valea Măgheruşului în Primul Război Mondial s-a ridicat un Monument al Eroilor, unde sunt încrustate 43 de nume ale eroilor români, saşi şi evrei, căzuţi la datorie pe frontul din 1914 -1918. Se cunosc eroi care au luptat pe frontul din Rusia, Italia, ca Zăgrean Alexandru, Găurean Vasile, Făzăcaş Alexandru din Şieu-Măgheruş şi destoinicul camarad al lor, pe nume Pop Iulus din Chintelnic, care a povestit sătenilor din raza comunei despre ororilor războiului.

b) Perioada socialistă
În 30 decembrie 1947 s-a proclamat Republica Populară Română, puterea în stat fiind exercitată de Partidul Comunist Român, care era în totalitate aservit puterii sovietice şi a aplicat modelele oferite de aceasta în viaţa politică, economică şi culturală.
Între 21 - 23 februarie 1948, prin fuzionarea organizaţiilor comuniste cu cele social-democrate, s-a format Partidul Muncitoresc Român, care şi-a înscris în program drept obiective imediate: industrializarea socialistă, planificarea economică, dezvoltarea şi modernizarea agriculturii, o reformă structurală a justiţiei şi a învăţământului.
Pentru realizarea acestora, statul a trebuit să modifice radical structurile puterii. În 28 martie 1948, în locul vechiului parlament s-a format Marea Adunare Naţională.
Încă din anul 1946, numitul Cristurean Alexandru din Valea Măgheruşului (de profesie avocat), deţinea funcţia de şef al Biroului de Informaţii Secrete (Siguranţă) din Alba-Iulia. Acesta a fost arestat politic şi timp de 12 ani a fost deţinut în închisorile de la Jilava şi Aiud, iar doi ani a fost deportat cvu domiciliul forţat în Bărăgan, în localitatea Olaru, judeţul Călăraşi. A fost eliberat în anul 1960 cu sănătatea zdruncinată de condiţiile inumane, chinuitoare, ale închisorilor. Întors acasă a spus: „Omul este mai rezistent decât fierul şi stihiile naturii, dar să trăieşti cu speranţa în Cel de Sus. Iată că darul de preţ dat de Dumnezeu este viaţa".
Toate schimbările în viaţa politică s-au simţit şi în mediul rural, membrii de partid impunându-se în faţa celor din jur. Învăţătoarea Brendea Lucreţia, din Şieu-Măgheruş, a fost aleasă în Marea Adunare Naţională, timp de 9 ani, făcând parte din aceasta, ca deputată, în perioada 1964 - 1972.
La începutul anului 1970, ca secretar general al Partidului Comunist Român, a fost ales Nicolae Ceauşescu, care a reuşit să concentreze întreaga putere politică, asumându-si toate deciziile importante în stat, putere care s-a terminat în 1989, când a fost înlăturat, sfârşindu-se perioada de dictatură comunistă.
c) Perioada de tranziţie spre capitalism
Regimul comunist din România a ajuns într-o perioadă de criză economică şi politică. După înlăturarea dictaturii ceausiste, în ţara noastră a început o perioadă de tranziţie, caracterizată printr-o serie de transformări în industrie, agricultură, servicii, schimbări ce s-au răsfrânt şi asupra mediului rural, respectiv asupra comunei noastre.
Această perioadă este începutul unui nou drum, plin de speranţă, în veşnicia poporului român.