Cadrul geografic

Comuna Şieu-Măgheruş cu satele aparţinătoare este aşezată în lungul văii Şieului, în aval de confluenţa acestuia cu Bistriţa Ardelenească. Doar satul Valea Măgheruşului face excepţie, fiind situat în bazinul superior ce poartă acelaşi nume, fiind un afluent de dreapta al Şieului.
Comuna Şieu-Măgheruş cuprinde şapte localităţi şi anume: Şieu-Măgheruş, Chintelnic, Arcalia, Sărăţel, Crainimăt, Podireiul Chintelnicului şi Valea Măgheruşului.
Comuna aparţine judeţului Bistriţa-Năsăud şi se găseşte faţă de oraşul Bistriţa - reşedinţa judeţului - la o distanţă de 15 kilometri, fiind prima comună în vest de acesta. Comuna Şieu-Măgheruş nu a aparţinut niciodată de alte judeţe.
Satul Şieu-Măgheruş este reşedinţa comunei.Din punct de vedere climatic, comuna Şieu-Măgheruş face parte din sectorul de climă continentală, ţinutul de deal, subţinutul de depresiune, districtul de pădure.
 
Clima
Pentru caracterizarea climatologică a comunei noastre, am folosit datele consemnate de la Staţiunea Meteorologică Bistriţa, fiind cea mai apropiată staţie, cu observaţii făcute încă din anul 1895. analizând datele, se poate afirma că, comuna noastră are o temperatură medie anuală mai mare de 8°C (oscilează).
Regiunea este acoperită de izoterma de - 4° în luna ianuarie, iar temperatura lunii iunie este în medie 18°C. În luna ianuarie1954, termometrul a indicat cea mai scăzută temperatură, de -30°C, iar în august 1952, termometrul înregistra temperatura maximă de 36,6°C.
Numărul zilelor cu temperaturi maxime creşte din aprilie şi atinge maximul în iulie (5 - 8 zile). Durata în zile a intervalelor cu temperaturi mai mari de 0°C este de 277, iar cele sub 0 °C este de 88.
Numărul zilelor cu îngheţ creşte treptat din septembrie, asigurând maximul în ianuarie şi scăzând treptat până în aprilie.
 
Primul îngheţ:
- dată medie ........................................ 4 X
- cel mai timpuriu .......... ................ 15 IX
- cel mai târziu .......................... 22 X
Ultimul îngheţ:
- dată medie ........................................ 29 IV
- cel mai timpuriu .......... ................ 3 IV
- cel mai târziu .......................... 3 VI

 

Bătrânii satului spun că „bruma dacă nu cade până în 15 septembrie, nu mai cade decât începând cu 1 octombrie, iar ultimul îngheţ este la Constantin şi Elena, căci răsadul de ceapă plantat trebuie să nu depăşească 30 mai (trebuie să doarmă o noapte în luna mai)".
Media anuală a precipitaţiilor este de 680 mm, maximele fiind atinse la începutul verii. Un al doilea maxim se înregistrează în octombrie şi noiembrie, iar valorile maxime în timpul iernii se înregistrează în ianuarie. Între datele de observaţie efectuate la Staţiunea Meteorologică Bistriţa şi cele efectuate la Staţiunea de cercetări Arcalia, se constată unele diferenţe. Arcalia, din punct de vedere al condiţiilor climatice, este situată în zona de contact a climei continental moderate, a dealurilor Câmpiei Transilvane şi a climei munţilor mijlocii, cu versanţi expuşi vânturilor vestice.
La Arcalia, începând din august 1964, s-a putut constata un microclimat local, care diferă chiar de lunca Şieului. Acest microclimat este în strânsă legătură cu condiţiile de relief şi poziţia staţiunii. Fiind aşezată într-un vechi meandru al Şieului, precum şi vegetaţia abundentă din acest sector, care fereşte aceste locuri de curenţii mai reci, ce sunt puternici pe lunca Şieului. Iarna, curentul de aer rece este canalizat în lungul culoarului Şieului, prin spaţiul dintre dealul Cetăţii de la Sărăţel şi dealul Gropii din Crainimăt. Aici, depresiunea se îngustează foarte mult, ceea ce atrage după sine o slăbire a vitezei vântului în timpul iernii.

 

La Staţiunea de cercetări Arcalia s-au făcut observaţii asupra microclimatului şi au fost comparate cu cele de la Staţia Bistriţa. S-a determinat temperatura aerului, a solului la 5 şi 10 cm adâncime, scurgerea superficială şi evaporabilitatea. După un an de observaţii, s-a constatat că a fost de 10,2°C. Invaziile de aer polar au determinat fluctuaţii mari de temperatură ale aerului. Astfel, temperatura de 0°C s-a înregistrat din octombrie 1964 până în aprilie 1975. scăderea bruscă de temperatură a avut consecinţă asupra culturilor semănate, căci în noiembrie a căzut zăpada.

 
Referitor la precipitaţii, se observă că cea mai mare cantitate (pentru 1965 - 1966 - 1967) a căzut în luna iunie, urmând secetă în septembrie, apoi în luna noiembrie se observă o nouă creştere. Iarna, cantitatea de precipitaţii cea mai ridicată se înregistrează în ianuarie, iar minimul în februarie.
Din observaţiile făcute până în prezent, s-a evidenţiat rolul expoziţiei versanţilor, a vegetaţiei ca suprafeţe active în determinarea de microclimate pe diferite porţiuni de dealuri, importanţa vegetaţiei de pe versantul sud-vestic al dealului Hederiş. Observaţiile microclimatice făcute pe versantul sudic al Hederişului, s-au realizat prin instalarea unei staţii portative meteo. S-au urmărit umiditatea aerului, temperatura solului la suprafaţă şi la 10 cm adâncime.
 
Vânturile
Vara vânturile din sectorul vestic aduc ploi sigure, însă trecătoare. Intensitatea vânturilor diferă, la furtuni ajungând la 10 m/s. De asemenea, vara se simte spre amurg un curent de versant, acesta coborând mase de aer spre vale, sub forma unei „adieri", iar ceaţa rămâne în staţionare, dimineaţa ridicându-se pe versanţi. Tot vara, vânturile din sud aduc căldură. Toamna vânturile aduc ploi de lungă durată. Iarna, din nord-est se simte influenţa crivăţului. Pe Valea Măgheruşului, vântul este canalizat într-un „chei", între 14-15 m/s. În mulţi ani, acesta a blocat iarna circulaţia şi câte 2-3 zile (acum dispunem de mijloace mecanizate, rapide pentru dezăpezire).
Pe cursul Şieului intensitatea vântului este mai mare, până la 25 m/s, mai ales primăvara.
Datorită poziţiei comunei, fiind aşezată în lungul culoarului Şieului, este ferită de furtunile cu precipitaţii abundente şi grindină, care s-a abătut de multe ori asupra Depresiunii Bistriţei, făcând pagube mari în agricultură.
Încă din 1960, în Caila, Blăjenii de Sus, se vedeau pe unele tarlale agricole făcute pe sol cruci din „pozdării" (tulpini topite de cânepă), simbolizând că acel teren este ferit de „necazuri", referindu-se la căderi de grindină care traversau în depresiunea Dumitrei şi distrugeau de multe ori cultura de viţă de vie a I.A.S.-ului.
 
Apele

Râul principal care curge în lungul comunei Şieu-Măgheruş „Şieul", cel mai important afluent al Someşului Mare, îşi are izvoarele într-o regiune de dealuri înalte (de sub Dealul Mălinişului, 779 m altitudine) de la marginea de vest a piemontului Călimanilor. Are o direcţie de scurgere de sud-est, nord-vest, drenând longitudinal ulucul depresionar de la estul culmii Şieului, pe care o traversează între Sărăţel şi Crainimăt, formând în porţiunea de vărsare, marginea estică a depresiunii Dumitrei.
Dinspre zona muntoasă primeşte pe dreapta afluenţi numeroşi: Şieuţul - 96 km, Ardanul - 12,8 km, Budacul - 44 km cu Budăcelul - 14,2 km şi Bistriţa Ardeleană - 69,2 km, având un debit mediu de 7,04 mc/s, ca rezultat al drenării apelor de pe o suprafaţă ce depăşeşte 657 km2 (V. Gârbacea, 1961).
Şieul - între localităţile Sărăţel şi Chintelnic este o vale asimetrică, cu deosebiri între malul drept şi cel stâng. Malul drept este mai lin şi jos, lunca inundabilă fiind mai lată, permite ieşirea apelor mari ale Şieului pe o suprafaţă mai mare, cu o serie de torenţi cum ar fi: pârâul Măgheruşului (Vâlceaua), pârâul Ţiganilor, pârâul Bungurilor etc..
Râul Şieu are un regim de alimentare pluvio-nival, prezentând variaţii de nivel în funcţie de cantitatea de precipitaţii căzută în diferite anotimpuri şi în diferite puncte ale bazinului de recepţie. Trebuie să arătăm că malul drept al Şieului are o constituţie mai slabă, prundişul predomină doar pe porţiuni foarte înguste, apa Şieului îl atacă în permanenţă erodându-l puternic, ceea ce atrage după sine rupturi şi prăbuşiri în mal, ce distrug malurile plantate cu diferite culturi.
Aceste fenomene nu se întâlnesc în amonte de Arcalia deoarece malul este protejat de sălcii, plopi şi diferite culturi. În aval de Arcalia, prăbuşirile sunt favorizate pe lângă lipsa vegetaţiei de luncă şi de păşunatul neraţional practicat în acest sector. Spre deosebire de malul drept, malul stâng este mai abrupt şi înălţat de către conurile de dejecţie ale torenţilor ce coboară de pe versanţii din stânga Şieului. Faţă de nivelul obişnuit al apelor, malul stâng în general se menţine la 2-3 m deasupra lor.
La structura lui participă şi pietrişurile de pe terasă şi conurile de dejecţie. Pe malul stâng sunt amplasate satele Chiraleş, Arcalia şi Sărăţel, precum şi şoseaua ce uneşte aceste trei localităţi. Fiind bine protejat împotriva inundaţiilor Şieului, aici se poate practica agricultura pe suprafeţe mai întinse. Dar şi în acest sector, înainte de a fi luate măsuri corespunzătoare, s-au produs rupturi puternice de mal, cum a fost aceea din primăvara anului 1933 sau în mai 1970; în anul 1953, în dreptul Parcului Dendrologic Arcalia, ruptura de mal s-a produs pe o lăţime de 70 m, încât a fost necesar să se construiască un nou drum spre Chiraleş şi să se planteze 600 sălcii care astăzi consolidează foarte bine malul stâng. La Chintelnic, în 1970 şi 1973, malul a fost erodat pe o lungime continuă de 900 m şi o lăţime de 270 m, erodarea fiind între 3-5 m adâncime.

 

În acest scop, s-au făcut îndiguiri şi regularizarea cursului Şieului (pe anumite porţiuni acesta ameninţa 15 ha din culturile de cereale şi sectorul legumicol, drumul (după grădini) şi locuinţele sătenilor, la Chintelnic.
Începând cu Arcalia, cursul Şieului a dat naştere la un însemnat număr de grinduri şi ostroave, ceea ce a atras după sine despărţirea cursului principal în braţe secundare cu viteze şi lăţimi diferite.
Putem astfel să amintim că prin cele două braţe ale Şieului din dreptul satului Arcalia, curge pe tot parcursul anului un debit însemnat de apă.
Între Sărăţel şi Chiraleş adâncimea Şieului diferă mult de la un sector la altul, de la adâncimi de câteva zeci de cm, până la zone unde cursul este drept şi lin, iar adâncimea apei atinge 2 - 3 m. Atunci când Şieul curge în albia sa, măsurătorile arată că de cele mai multe ori lăţimea este în jur de 10 - 19 m, putând ajunge în unele sectoare chiar la 20 - 25 m (în 1976, în dreptul punţii noi a ajuns la deschiderea de 47 m).
Principalii afluenţi ai Şieului (Budacul şi Bistriţa Ardeleană) izvorăsc din regiunea muntoasă a neoeruptivului şi au un debit variabil în timpul anului ce atrage după sine pendulări mari în nivelul general al Şieului. În acest sens, este normal ca topirea zăpezii de pe culmile înalte de unde îşi trag obârşia aceşti afluenţi să producă revărsarea apelor peste maluri, atrăgând după sine cantităţi mari de aluviuni ce se fac simţite şi în văile de colectare a acestora. Aportul topirii zăpezilor este completat de ploile abundente din timpul primăverii şi toamnei.
Viiturile de primăvară durează un timp mai îndelungat decât cele din timpul verii, acestea din urmă durând numai 2 - 3 zile, faţă de primele care pot să ţină chiar 8 - 9 zile.
Aşa cum am mai subliniat, râul Şieu are o alimentare puternic pluvio-nivală, la care se adaugă alimentarea subterană, de o manieră mult moderată. Acest tip de alimentare îi asigură râului un debit suficient în tot timpul anului. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu unii afluenţi ai săi, cum ar fi Dipşa, de pe malul stâng al Şieului, care în timpul anului seacă.
Măsurătorile efectuate în ultimii ani arată că nivelul cel mai scăzut al apelor Şieului se înregistrează în lunile iulie - septembrie.
Cea mai mare viitură a Şieului, din 12-14 mai 1970 s-a datorat cantităţii mari de precipitaţii care a căzut în bazinul de recepţie. Nu a mai fost cunoscută în istoria comunei o astfel de inundaţie, aceasta acoperind terenuri agricole, distrugând case (locuinţe la Ţărmure, Dunca, viitura venind în dreptul cantonului CFR, din mijlocul satului, pe sub dâmbul Curţii), afectând şi linia ferată.